Boby, m-ai convins! Am fost in Vama Veche! Si m-am intors de acolo altfel. Mai linistita, mai fericita, mai "aerisita" si, bineinteles, extrem de dornica sa revin!
Programul de week-end: sambata dimineata ora 7.14 - imbarcarea in Intercity-ul cu mers de personal (ceva de genul "Acceleratul cu mers de personal" - vezi blogul "La mare in septembrie"- RELOADED). Ora 12.05 - debarcarea in vechiul Tomis. Apoi microbuz pana la Mangalia, alt microbuz pana in 2 Mai si in final, ultima statie, unde, bineinteles am ajuns cu un al treilea microbuz. Vama Veche. Parfum de mare, de scoici, de eliberare. Soare, vant, nisip, aer adevarat, nu gaze de esapament. Schimbare rapida de "outfit" si hop-top pe plaja pustie, linistita. Parca ma astepta, parca stia ca asta imi doresc. Sa stau pur si simplu si sa privesc albastrul inchis al marii unit cu cerul senin, nesfarsit. Sa ascult valurile rascolind nisipul. Sa-mi las parul liber, sa mi se umple de aer sarat si nisip, sa traiesc senzatia ca sunt intr-un capat de lume si ca ar fi minunat sa raman acolo daca nu pentru totdeauna, macar pentru o buna bucata de vreme. Sa rad, sa tip, sa uit! Sa manac clatite cu gem si Finetii pe plaja, sa povestesc, sa ma eliberez.
Incet, incet, s-a lasat seara. Noroc ca soarele apune mai tarziu acum si am putut savura acele mici placeri enumerate mai sus destul incat sa plec cu pofta de mancare catre "Frontiera" (am retinut numele:D). Clasicul piept de pui cu cartofi (sunt prea sclifosita la mancare ca sa ma pot atinge de peste,desi as fi gustat, fara atenta supraveghere a tatalui meu:), o bere (ooo, da!) si drumul spre casa. Am adormit ascultand valurile, am visat plaja. Si m-am trezit in ceata. La propriu. Intram asadar, in programul zilei de duminica. Ora 10.00 - mic-dejun (traiasca snitelele mamelor noastre! :D). Ora 11.00 - hop-top din nou pe plaja. Am carat hainele degeaba, ceata plutea si soarele tot ardea. A aparut si restul lumii (m-am tot intrebat unde fusesera cu o zi inainte). Ieseau unul cate unul din cort, linistiti, multumiti. Plaja a prins viata discret. Soarele a inceput sa arda cu mai mult curaj, dar marea si-a pastrat misterul in ceata deasa. Albastrul s-a transformat in fum. Eu m-am bronzat usor, cat sa plec cu urme de Vama nu numai in minte, in par, in parfumul hainelor, ci si pe piele. 5 ore linistite, cu "sedinte foto" (doar era prima vizita, trebuia imortalizata, cat de cat). Si apoi a urmat tacerea. N-am mai putut sa vorbesc la fel cum o facusem cu o zi inainte, continuu, cand entuziasmul dadea pe-afara in timp ce eu incercam sa inspir tot aerul de plaja, de mare, de Vama. Am plecat tacuta, pe la ora 16.00, catre statia de microbuz. Nici nu mai stiu de cate ori am privit in urma catre locul care m-a facut sa ma desprind pentru 2 zile de agitatia zilnica a orasului nesuferit in care traiesc. Am plecat cu gandul la reintoarcere, la clatite, la scoicile obosite, la o baie adevarata, nu doar pana la glezne. Nu mai conteaza unde m-am intors, nu m-am putut gandi la asta, ci doar la ce am lasat, pentru moment, in urma.
Mi-a placut enorm Vama Veche. A fost acea picatura de calm de care aveam nevoie. M-am intors cu alte ganduri. Nu mai pot avea rabdare, o sa las scoica aceea care tot sare din buzunarul meu in urma. Nu regret, am incercat sa o pastrez ea nu m-a vrut.
Saruta-maaa in ureeeecheee!
