ma intreb

... oare cum e sa te opresti inainte sa deschizi usa si sa te uiti fix in ochii ei, dar sa nu o vezi? Sa nu vezi ca te cauta din priviri cu lacrimi in ochi? Sa nu simti ca tremura din toate incheieturile pentru ca trece pe langa tine, dar va despart mii si mii de spatii? Ca nu mai simte cum se loveste de oameni, ca nu mai aude haosul centrului, ca nu mai intelege povestile care i se tot spun, ca nu-si mai controleaza degetele pe tastatura cand trebuie sa-si vada de treburi. Ca arunca pahare si urla la 8 dimineata de nervi, de neputinta.. NU intelege. Nici acum... NU poate!!!

Culmea e ca se reia ritualul, dar nu li se mai intalnesc privirile. Doar ea il spioneaza si face pasi mici, tremuratori, intrebandu-se daca ar fi bine sa se intoarca. Poate ca ar fi fost, dar nu a facut-o...

Trandafiri galbeni si mandri. Apusi in vapaia lui 2007... Ucisi deinitiv de iarna.

I was your best supporting act...

I really was. My performance deserved a prize. It got better and better while waiting for... for nothing, like always. I was your smiling girl, your way to happiness, the only one who ever mattered. I was the only one who really knew you, listened to you, forgave you, the one who gave you reasons to feel good about yourself and supported you.
You gave me lessons. Lessons of what it feels like to be better.
I hate dreaming about your face, I hate to remember your words, your lies.
You said you loved me. I answered back. You said you`ll always love me. I think I`ve found out how hate feels like. It`s really not that bad...