in Ajun de Craciun

Sunt atat de obosiiitaaa... De cand Mosu` a inceput sa imbatraneasca (sau mai bine zis, de cand am incetat eu sa-i mai cer jucarii...), trebuie sa-l insotesc in fiecare an la cumparaturi. Si stim cu totii ce inseamna asta in Bucurestiul intrat in iarna uscata cu care, din pacate, ne-a cam obisnuit in ultimii ani... Am tot incercat eu sa-l conving pe mosuletul acesta simpatic ca deplasarea cu sania pe asfalt nu e tocmai placuta, daaar... o data pe an vine si el, ce era sa-i fac? Eu l-am ajutat cat am putut. Acum il astept cu nerabdare, mai ales ca i-am pregatit un brad de nota 10!

Cat despre zapada mult-asteptata, ce sa mai zic? Deocamdata, ma multumesc cu fotografii! Iarna mai are cateva luni de incercare si sper ca n-o sa mi se refuze bucuria de a merge prin parcul acoperit de alb, sa fac EU carari prin zapada care ar fi excelent daca mi-ar veni pana la genunchi, sa stiu si eu de ce mi-e frig si nu-mi mai simt degetelele de la picioare!

Hai ca vine Mosu`! Ma duc sa verific inca o data daca totul este in regula!

Craciun fericit, dragilor!

Doispe decembrie doua mii sase

Sunt asa de fericita!!! E aproae 10 seara, e 12 decembrie si eu nu am stiut pana acum, cand mi-a zis maica-mea... Adica, bine... Am stiut. Deh, am fost la serviciu si ar fi fost tragic sa pierd definitiv notiunea timpului. Revenind... Sunt atat de fericita! A trecut aceasta zi fara sa-i mai atribui vreo importanta, fara sa-mi amintesc nici macar pt o clipa de semnificatia pe care o avea pana acum. SUNT VINDECATA!!!! E 12 decembrie 2006 si nu am mai calculat nimic, nu mi-am amintit de anii trecuti, nu m-am gandit la...

SUUUNT AAAAAAATAAAAAAT DE FERICITAAAAAAAAAAAAAA!!!!!!!!!!!!!!!!!

ce nu te doboara, te face mai puternic

Zilele trec, iar eu continuu sa repet ca asa este bine, ca fac ceea ce trebuie, ca sunt puternica si, ca daca imi doresc atat de multe lucruri, trebuie sa rezist in continuare, sa merg mai departe cu fruntea sus, sa imi amintesc mereu ca nu sunt singura, ca fac ceea ce trebuie, chiar daca e greu, chiar daca visez noaptea vocile din timpul zilei, chiar daca mi-e somn mereu, chiar daca am lasat deoparte "cautarea"... This is what I wanted and I won`t give up! Not now! Not ever!

E randul tau sa ma cauti...

November 23, 2006

Totusi, sa nu las poza singurica. Ce somn dulce am avut eu azi la apusul soarelui... Si ce bine am facut eu azi ca nu m-am tarat pana la facultate degeaba (sa ma ierte domnul Dinu, dar data trecuta m-a dezamagit rau de tot...). Sunt cam obosita in ultima vreme... Si tare as vrea sa nu ma trezesc si sambata, si duminica, si in fiecare zi in care nu ar trebui la ora 6-7 dimineata... De ce unii oamenii nu au "ceas" si inauntrul lor? De ce se rezuma doar la alarma de la telefon? Sau la clasicul ceas desteptator? Inainte sa adorm azi, pe la ora 16.00, ma gandeam cat de biiine ar fi sa dorm pana maine. Din pacate, am deschis ochii pe la 18.00 :(( Mereu am fost obosita. Cel putin, asa am ajuns sa cred. As dormi continuu. Serios!

In alta ordine de idei, sunt hotarata sa merg la Paris la vara. New York-ul e cam departe, dar il vad si pe el, nu-i bai! Si daca nu ajung la mare cand e zapada anu` asta, atunci chiar ca ma supar pe mine!

Zzz...Zzz...Zzz...

de ziua mea

Mi-e dor de mare, de nisip, de valuri, de luna plina, mi-e dor de aerul sarat, de pescarusi si delfini, mi-e dor de soarele bland din septembrie, mi-e dor de vara, de copiii de pe plaja, mi-e dor de parfumul delicios al piersicilor, de aerul proaspat de dupa ploaie, de cerul plin de stele, mi-e foarte dor de...

prima ninsoare

Vineri, 3 noimebrie 2006. Bucuresti. Cam frig azi. Saptamana trecuta umblam in tricou. Azi... Ei bine, azi m-am strecurat printre fulgii de zapada. Nici nu mai stiu de cand n-am mai avut parte de ninsoare in noiembrie. A fost dragut sa privesc pe geam cum ninge, pacat ca in orasul asta infect (asa cum mi-a placut intotdeauna sa-l caracterizez) ninsoarea se transforma intr-un cosmar negru si plin de mocirla.

Anyway, mi-am amintit de prima zapada din 2003, cand acel "total idiot" despre care... scriam acum cateva zile parea sa fie raiul pe pamant in mijlocul iernii. S-a trezit sa revina la viata si azi, de parca nu fusese de ajuns repriza de saptamana trecuta. Astept inca sa vina momentul in care il voi putea privi in ochi si sa ii spun cat de cretin e, ca pamantul are un centru, dar nu EL se afla acolo, ca faptul ca nu citesti ziare pentru muncitori obositi nu te face cu nimic mai deosebit, ci doar mai tampit pentru ca ai impresia ca poti judeca oamenii dupa bunul plac, sa-i mai spun si ca nu e mare dovada de inteligenta rezolvarea unui Sudoku, ci doar o kestie cu care iti poti umple timpul si nu zice nimeni ca e mare realizare sa rezolvi acest joc, ci doar un mic succes pentru sufletelul tau, sa-i spun ca degeaba l-a citit pe Nietche intr-a unspea, asta nu-l face cu nimic mai bun decat pe unul caruia ii place Marin Preda ; sa-i mai spun si ca ochii care nu se vad, nu se uita, dar nu mai au nici un farmec cand se cred superiori, cand vin si pleaca si iar vin, si iar pleaca si traiesc mereu cu impresia ca cineva ii asteapta. Ei bine, nu-i mai asteapta nimeni, sa se duca dracului de unde au venit, sa stea ingropati printre amintiri banale si sperante inutile, sa-si gaseasca alti ochi, sa-i "consume", sa-si "satisfaca" pofta in alta parte si sa nu mai bantuie prin locuri unde nu mai sunt doriti!! Si sa mai stie acei ochi ca imediat ce li s-a spus, pe 12.12.2005 ce li s-a spus, vorbele si-au pierdut valoarea, a ramas doar obsesia. Iar aceasta din urma si-a gasit sfarsitul cand a dat semne ca si-a gasit implinirea. Once you get it, you realize you don`t need it!

Deocamdata le transmit (acelor ochi blestemati) in acest blog pe care, din pacate, nu-l vor citi, urmatoarele: dragi ochi caprui, lasati-ma naibii in pace! I don`t fall for it anymore!! I don`t need you anymore!!

he really is a total idiot

Titlul n-are nici o legatura cu poza sau cu faptul ca ma doare spatele si n-am deloc inspiratie pt un blog... Cine stie cand voi mai avea asa ceva...

in livada

Ce bune sunt merele rosii de toamna... Proaspete, dulci...

it's cold out there

"Nu stiu altii cum sunt", dar eu, cand vine vorba de frig, am maaari probleme... De aseara simt ca nici sangele nu-si mai gaseste calea prin venele mele... Si am mai facut si marea greseala sa ies astazi din casa inainte de 9 (maare realizare pt mine :D). Mai oameni buni, e groaznic! Nu stiu exact care parte e mai grea, sa scoti nasul din plapuma calda si sa faci marea greseala de a cobori din pat pt a merge la baie, unde apa calda inca nu a ajuns pe coloana, desi stai la etajul 1... sa pleci mai tarziu cu un sfert de ora de acasa (noroc ca profa a auzit de sfertul academic)... sa alergi pana la metrou mai mult pt a te incalzi... sa te ia valul de oameni care sunt rugati "sa foloseasca toate usile pt imbarcare"... sa treci prin aceeasi experienta si la Unirii 2... Sau toate astea cu glazura de "inghet continuu" pe deasupra?

Noroc ca am apucat sa merg saptamana trecuta la o placuta plimbare in parc, sa simt si eu toamna aceea frumoasa, cu frunze aurii si rosiatice, care parca vor sa aminteasca de focul de asta-vara. Sa le aud fosnind sub pasii mei, sa simt aerul caldut de anotimp nehotarat, sa-i invidiez pe "tinerii" cu ghiozdan in spate, nu cu un clip-board in mana si sa sper ca anul asta vom avea iarna perfecta, ca sa ma pot plimba tot prin parc, dar tarand picioarele prin zapada pufoasa pana la genunchi (stiu, daca acum mi-e asa frig, atunci ce-o sa mai fac? ei bine, o sa ma descurc eu, sac!). Dar s-a cam terminat cu toamna placuta, din cate se pare. Cine stie, poate se mai intoarce pt o zi, doua...

Of, mereu ma pierd la final si nu stiu cum sa inchei "opera"... HAI STEAUA! Sau, mai bine zis, sa te vad, mai Beckham! Esti asa misto cum pari in poze sau e vraja?

dimineata pe racoareee

Ce sa faca un om anormal ca mine la ora 9 dimineata? De ce sa doarma? Nuuu! Mai bine porneste computerul si isi face de lucru. Intra pe pagina de 360 si se gandeste sa mai posteze un blog. Dar n-are nici o idee ce ar putea sa contina acesta. Si apoi isi aminteste de ziua de ieri. Zi in care probabil s-ar fi culcat cu stomacelul urland de foame daca nu i-ar fi avut pe prietenii lui (vorbim in continuare de omul anormal care nu doarme la 9 dimineata in vacanta...). Noroc cu ei, prietenii, cu cartofii curatati, taiati, ambalati si congelati pe care trebuie doar sa-i pui in tigaia cu ulei incins si sunt gata :D si cu snitelele de porc (mda, nu e cea mai sanatoasa carne, da` e gustoasa) facute la gratar. Ieri am scapat, azi nu se stie ce voi manca :D

Revenind la prietenii mei si la ziua petrecuta impreuna in bucataria din dotare. Momente ca acestea sunt asa... facute pt a-ti aminti ca exista persoane cu adevarat importante pt tine (sau ca sa nu faci foamea o zi intreaga:). Ma gandeam la faza cu prietenia de acum cateva zile, cand mi s-a vorbit de prioritati. Poate sunt eu nebuna, dar pt mine, persoanele care au intaietate in sufletul meu sunt membrii familiei si prietenii. Restul vin si pleaca. Primii raman pt toata viata. Cel putin din punctul meu de vedere.

Nu stiu exact ce am vrut sa zic cu blog-ul acesta. Poate doar ca ieri m-am distrat alaturi de doua dintre cele mai dragi persoane. Atat.

prima zi de scoala

Va mai amintiti de ea? De ziua aceea de toamna, cu soare cald, dar nu fierbinte, cu parfum de garoafe (deh, astea se purtau pe vremea mea), cu codite si bentite albe, cu uniforme in patratele... Eu mi-aduc aminte si acuma. Am cerut de la bun inceput sa am invatatoare tanara si frumoasa. Si asa a fost domnisoara mea invatatoare. Si apoi a venit si primul meu 15 septembrie. Am primit un catelus blondut sa mi-l pun in piept cu numele scris pe el (era de carton...), m-am asezat frumusel in a treia banca (eram inalta...) si mi-am etalat cu mandrie cunostintele. Stiam sa citesc deja! Oau! Cati copii stiu sa citeasca deja in prima zi de scoala? Probabil destui, nu? Toate bune si frumoase pana cand domnisoara invatatoare a intrebat cine stie ce litera e "x". Tacere... Blocaj emotional pt Elena... Exista o litera pe care nu stia s-o denumeasca... Mare tragedie! Dar a trecut peste, ce era sa faca. Si-a cunoscut colegii, a mai ras nitel si apoi a plecat spre casa cu balonul ei galben si frumos.

Anii au trecut si prima zi de scoala nu a mai fost un moment mult-asteptat. Ce copil in toate mintile isi doreste sa inceapa scoala? Cui nu-i place sa piarda vremea toata vara, sa nu aiba teme de facut, sa zburde pana pe`nserat in fata blocului luand parte la toate traznaile si jocurile posibile, cine nu vrea sa se uite toata ziua pe Cartoon sau sa manance mere verzi din curtea bunicii? In sfarsit, stie toata lumea despre ce vorbesc. Eu mi-amintesc si acum cu cata disperare imi doream sa treaca timpul mai incet, sa nu vina 15-ele...

Si azi... Azi m-a cuprins asa... o stare ciudata. Uniformele s-au schimbat, draga, sunt mai trendy acuma ca mami si tati nu-s oameni de rand, isi permit sa duca odrasla la scoala particulara, sa-i bage meditator la engleza de cand e embrion, probabil, si sa duca la tanti invatatoarea buchete de trandafiri si crini regali, nu amaratele de garoafe (mai exista florile astea ???). La liceu nu mai mergem si noi ca niste adolescenti normali... Nuuu! Acu e musai sa ai toate cele 3 telefoane mobile la tine (unu` e p orange, unu` e p vodafone si al treilea pe cosmote..dak esti very lucky, ai si zapp, sa vorbesti cu grupu`...), bronzul din Grecia expus la capacitate maxima, ochelarii de soare pe nas (deh, scrie in Cosmo ca e mare greseala sa-i mai porti pe cap), suvitele proaspat retusate si geanta Dior pe antebrat. Asta in caz ca esti fata. Daca esti din tabara opusa, tepii tre` sa fie tari pe pozitii, manelele la maxim pe telefon, sa stie toata lumea ce bijuterie ti-a luat taticu` vara asta, ca ai fost baiat cuminte si n-ai comentat prea mult cand te-a trimis in tabara in Franta si nu in Palma de Mallorca... Flori pt diriga? Doamne fereste! Nu i-ai dus de 1 Martie colierul ala de diamante? Si anu` trecut, de Craciun parfumu` ala de 2 milioane jumate care nu i-a placut mamei tale pt ca era prea... ieftin? Ce, acuma le vrea din prima zi de scoala?

De unde atata entuziasm pt prima zi de scoala? E doar prima zi de distractie la scoala... Si nu e mare lucru de capul ei. Te duci sa vezi care e faza (asta daca faci efortul sa te trezesti de la 8..tu, care daca te dai jos din pat mai devreme de 12, esti looser in toata regula) si apoi dai turul magazinelor (poate au adus marfa de cand n-ai mai fost tu... adica de ieri)... De fapt, zilele astea, te duci sa vezi daca se face scoala... Daca e iar greva, te intorci frumusela programul tau de vara si s-a rezolvat problema.

In fine... Asa am vazut eu 15-ele de azi... Intr-adevar, seasons change and people do the same thing...

Play!

O prietena mi-a propus un joc... Regulile suna cam asa:

Each player of this game starts with six weird things or habits about themselves. People who get tagged need to write a blog of their own 6 weird thing/habits as well as state these rules clearly to others. At the end you need to choose 6 other people to be tagged and list their names at the bottom of the blog. Don't forget to leave a comment that says "tag-you are it," and tell them to read your blog and play the game."

Avand in vedere ca eu am fost una dintre cele 6 pers vizate de ea, o sa "zic din casa" 6 ciudatenii despre moi:D

1. mi-ar placea sa petrec vacanta de iarna la mare, sa merg zilnic pe plaja si sa stau sa ascult valurile furioase lovindu-se de tarm

2.ma spal pe dinti tinand un picior pe cada si cand merg prin alte parti unde nu pot face la fel, nu prea sunt in apele mele

3.inainte sa folosesc demachiant imi sterg rimelul de pe gene cu apa :D

4.nu trimit sms-uri pana nu verific daca sunt corect scrise

5.desenez ochi de vreo 6-7 ani (si nici acum nu-i fac ca lumea...)

6.cand nu ma simt in largul meu, ma joc cu inelele mele(sunt terminata cand le uit acasa...)

toamna la mare

Din nou in Bucuresti... Parca nici n-am fost plecata... Am vazut marea! Marea in septembrie! la fel de Neagra si frumoasa, dar un pic obosita dupa atata vara. Nu-i nimic, as zice eu, tot speciala ramane. Mai ales daca au trecut 2 ani de cand n-ai mai vazut-o.

Inca de marti, de cand am plecat, imi veneau idei despre ce as putea scrie in blog-ul meu de dupa "voiaj". Asa ca le iau pe rand. Am plecat intr-o dimineata (prea devreme pt ochii mei vesnic adormiti, as adauga eu) cu un accelerat ce s-a dovedit a fi unul cu mers de personal. Eu una stiam ca exista personale cu mers de accelerat, dar se pare ca s-au mai schimbat treburile de cand n-am mai pus eu piciorusul in tren. Bun. Mai departe. Se tot chinuia bietul mijloc de transport sa iasa din Bucuresti si asa am aflat eu ca orasul asta nu doarme mai deloc. Sau poate mai pastreaza ceva din vechea asemanare cu "orasul luminilor", Paris. Who knows? De la Cernavoda incolo, a mers trenuletzul meu incet si linistit (k deh, facea pe personalu`) pe langa marele Canal Dunare-Marea Neagra, pe care, stim cu totii, s-au chinuit bietii nostri bunici (printre care si al meu) sa-l construiasca. Frumoasa priveliste: un drum de apa luminat de soare din belsug. Pacat ca nu era nici un vapor in trecere, ar fi fost si mai interesant :)

In sfarsit, pe plaja! Nisip cu mucuri de tigari (made in Romania only), resturi de scoici care zgarie frumusel talpa, copii care mai de care mai frumusei/bronzati/speriati, familii care profita de soarele inca puternic de septembrie si EA. MAREA. Marea mea draga! Apa cat vezi cu ochii, pescarusi indrazneti si vapoare in larg. Marea care e Neagra pt ca a stat prea mult la soare, dupa cum spune fetita din spotul radio. Si am inceput sa ma bucur de toate astea pe panza mea verde, cu ochii inchisi si cu valurile spargandu-se aproape de urechea mea (de-aia e frumos la mare in septembrie, e loc pt toate lumea aproape de apa). Pana la un moment dat, cand a inceput un fel de specatcol... Spectacol aerian, gratie dragului meu de Base, care a pus baza aia militara la M. Kogalniceanu, ca sa ne "bucuram" noi pe plaja de Top Gun-ul mioritic. Dar nu ma plang, m-am obisnuit repede sa urmaresc avioanele cot la cot cu vecinii mei, prichindeii in halat de baie. Le duc deja dorul(si prichindeilor, si "Tom Cruise-ilor")...

Se pare ca am ales un an norocos sa merg la mare, daca e sa ma iau dupa ce zicea lumea adunata sa-i vada pe delfinii jucausi. Se pare ca s-au intors dupa 14 ani (iar eu am fost acolo sa-i intampin:). Bucurie mare pt toata lumea! Niste delfini grasani si pusi pe sotii, care sareau cu mare bucurie din apa de parca stiau cate perechi de ochi erau atintite asupra lor. Pacat ca nu i-am prins in poza...

Ce-am mai facut eu la mare? Am vazut rasaritul dintre perne (n-am avut destula vointa sa-l prind pe plaja) si apusul prin geamul de la baie:D. Am descoperit ca mancarea e tare gustoasa chiar si atunci cand nu e facuta de mama(dupa atata soare si aer proaspat si sarat, era normal sa fie asa, nu?). La mare m-am plimbat prin apa pana la glezne cu o placere nebuna si cu bucuria ca am din nou parte de senzatia ca-mi fuge lumea de sub picioare o data cu valurile care pleaca inapoi spre larg. La mare am descoperit ca luna e "mai" plina, daca asa vrea ea. Si ca isi revarsa razele intr-un mod senzational pe apa. M-am tot intrebat ce o fi acolo, departe... Probabil vreo alta tara, dar mie imi place sa cred ca un capat de lume:D

Acum stau si butonez dupa cea mai linistita saptamana pe care am avut-o in a long time. Fara sa ma gandesc la nimeni, fara sa stiu ce se intampla in lumea asta agitata, doar cu nerabdarea de a prinde cat mai multe raze si valuri...

E frumos sa inceapa toamna cu caldura, cu valuri si cu luna plina...

1 septembrie

Seasons change...

"There is a time of year when, even before the first leaf falls, you can feel the seasons click. The air is crisp, the summer is gone. And for the first night in a long time, you need a blanket on your bed

Fate... That crazy concept that we`re not really responsible for the course our lives take. That is all pre-destined, written in the stars.

Maybe that explains why, if you live in a city where you can`t even see the stars, your love life tends to feel a little random. And even if every man, every kiss, every heartache is pre-ordered from some cosmic catalogue, can we still take a wrong step and wander off our own personal Milky Way? Can you make a mistake and miss your fate?

Maybe our mistakes are what make our fate. Without them, what would shape our lives? Perhaps, if we never veered off-course, we wouldn`t fall in love, have babies, or be who we are. After all, seasons change. So do cities. People come into your life and people go. But it`s comforting to know the ones you love are always in your heart."

internetul sux!!

Tocmai scrisesem un blog asa de frumos... Pornise de la un citat din Carrie Bradshaw... Si a picat netul... Si in "picare" mi-a luat si mirobolanta creatie... "Ne pare rau, Mariana!" O sa scriem altul. Probabil a fost un semn... (faza cu Mariana e dintr-o reclama la Radio 21, sa nu se inteleaga gresit)

18 august, seara, pe la 9 jumate

Incredibil, dar adevarat. M-am apucat si de blog. Am si emotii. Hmm...That`s funny! Nici nu stiu ce vreau sa spun exact. Doar ca mi-a venit un gand acum. De fapt, aseara. Si l-am transformat in blast. Da, chiar mi-as dori sa am amnezie. Sa vad cum e. Oare e ca in filme, cand iese bietul om din spital, nu mai tine minte nimic si apare cate unul care profita de starea lui? Sau una, care se trezeste ca vrea sa-i fie iubita, ca tot nu-si aminteste saracul baiat, si uite asa profita de el... Sau poate este ca in Tom&Jerry. Bietul motan, cate lovituri in cap isi ia. Ba se face soricel, ba se face motanel. Tare greu cred ca ii este cu doua identitati asa diferite, schimbate din 2 in 2 minute...

Dar sa nu ma mai invart atata in jurul cozii, trebuia sa vorbesc despre mine. Si despre "amnezia" mea. Da, as vrea sa uit tot. Nu stiu daca asta ar trebui sa includa si chestii de genul "scris, citit, socotit". Sau, Doamne fereste, "mancatul" vocalelor dintr-un sms... Asta chiar ca ar fi sfarsitul lumii. Ha, just kidding! Dar cred ca ar fi amuzant sa stea toti pe langa mine si sa-mi explice in ce fel de relatii eram inainte. "Uite, in poza asta esti tu in prima zi de scoala. Aici erai in excurise la Sibiu. Nu stiu cum ii cheama pe colegii tai... Poza asta de unde o ai? Ca nu stiu cine sunt cei doi din ea...(nici n-ar avea de unde, sunt prietenii mei dragi pe care ii pastrez mai mult in suflet)". Sau ce copil cuminte si dragut am fost(modesta din mine tocmai a prins viata...), sau cum am capatat eu toate cicatricile de pe mine, sau cum am tras masuta cu televizorul pe mine si de-atunci am ramas cu dureri la glezna... Sau ce poezii spuneam eu la gradinita, sau cum am plans dupa capacitatea la mate, sau "manifestarile" emotiilor dinaintea examenelor (prietenii stiu de ce :D ). Si ar mai fi multe lucruri pe care nu mi le-ar putea spune nimeni... Cum am simtit ca vomit 2 zile dupa primul sarut, ce fata am facut cand mi s-a spus prima oara "te iubesc"(si minciuna ce-a urmat:),cat am plutit cand mi s-a spus "pa,bulina!"... Dar stai un pic, ideea era ca vreau sa uit. Din cate se pare, nu la aceste momente ma refeream. Chiar daca unele nu sunt tocmai delicioase... Oare pot sa spun direct la ce ma refer? Pot sa spun ca ma refer la oameni? Ca vreau sa uit oameni si intamplari legate de ei? Regretele provocate? De-astea vreau amnezie. Sa nu mai stiu cum m-am purtat, cum am judecat si cum am respins, cum m-am intors apoi infranta. Sa nu mai stiu cat am oferit fara sa primesc nimic in schimb. Sa nu mai stiu cat am fost mintita si am acceptat cu buna stiinta. Sa nu mai stiu ca m-am grabit si era sa pierd unul dintre cei mai importanti oameni din viata mea... Vreau sa pot inchide ochii seara si sa adorm linistita, fara toate imaginile care nu vor sa cedeze inaintea mea si sa dispara. Nu cred ca se va intampla vreodata asta. Acum 2 zile am fost intrebata "unde e fata hotarata si sigura pe ea?ce s-a intamplat cu ea?". Ce sa se intample? Nimic. Care fata? Cand am fost eu asa? Toata lumea are impresia ca ma citeste din prima, dar nimeni nu s-a gandit ca las sa se citeasca doar ce vreau eu. Poate mai rup pagini si din alte carti si le aduc in fata ca sa le pot ascunde pe cele adevarate, din cartea MEA. Nu pot fi mereu o carte deschisa... Nu trebuie sa fiu, de fapt. Adevarul este ca m-am simtit si eu sigura pe mine, pt prima data in viata. Sigura, puternica, hotarata, decisa sa fiu sincera cu mine. Dar m-am inselat si cand m-am trezit, n-am mai putut face nimic. Sansele vin si pleaca, iar a mea se duce la sute de km departare, cu tot cu gustul amar pe care i l-am lasat...

Viata asta e, intr-adevar, plina de surprize. Se schimba totul intr-o singura secunda. Si sa dea naiba daca s-a schimbat vreodata ceva la timp pt mine. Acum sunt in faza de asteptare, sa treaca furtuna venita intr-o zi de marti. 3 ceasuri rele? Nu cred eu in asa ceva, desi n-ar fi prima data cand mi se intampla ceva rau intr-o astfel de zi.

Mda, ar fi interesanta o amnezie. Cata rabdare le-ar trebui atunci celor din jur. Ce gest egoist din partea mea sa-mi doresc un asemenea lucru. N-ar fi fost mai bine sa am mai multa grija, sa nu adun atatea lucruri pe care vreau sa le uit? Dar de unde era sa stiu? Ce era sa fac? Sa-mi ghicesc in cafea viitorul? Asta e, mi le-am pus in carca, acum le car. Langa atatea momente pastrate frumos si cu dragoste in suflet vor mai veni si altele la fel. Iar cele urate si purtate ca o povara isi vor mai pierde din culoare.

Cam atat pt un prim blog... Si-asa e mult... Si nu e prea vesel. Dar o sa am si unul vesel, nu-i bai :)