ce mare te-ai facut!

“Parca ieri abia urca maica-ta scarile pana la etajul 1 cu tine in burtica. Si-apoi te imbraca numai cu lucruri frumoase, mereu asortate, cu fundite in par.” De-aici si pana la “Cand au trecut, mai Elena, anii astia? Parca ieri intrai la liceu, acum termini facultatea” a trecut un timp greu de masurat. Pentru ca se masoara si in amintiri, nu doar in ani.
Adevarul e ca da, am crescut destul de mult. Dar inca mi-amintesc de la serbarile de la gradinita, de prima zi de scoala, cand n-am stiu cum se pronunta litera “X”, de primul meci de baschet, cand am purtat tricou albastru cu numarul 13, de examenul din clasa a 8-a la istorie, cand am topait fericita in bratele fratelui meu ca sa aiba colegii ce comenta (these kids today...), de prima zi de liceu, cand eram complet debusolata si nu mi-am ales cea mai potrivita colega de banca (noroc ca s-a remediat situatia; ce-a urmat, e istorie J istorie redata in biletele sau in perle ale profilor trecute la sfarsitul caietului), de primul sarut din K3 (cand am devenit o bulina), de cei 2 ani consecutivi la sfarsitul carora palmaresul cicatricilor a devenit mai bogat, de primul an de facultate (o lume atat de diferita, dar deloc hazlie). And here I am, in campul muncii de un an jumate aproape (facultatea a mers in continuare, dar la FFJ).

Astea-s amintirile mele. O mica parte din ele, evident.

Ma amuza momente de genul “Si sora ta ce mai face? Pai, uite-o acolo, langa tata. Ea e sora ta?! Dar era mult mai mica!” Mda, era. Acum 15 ani, cand ai vazut-o ultima data. Ce ma surprinde e ca am ajuns sa dau si eu astfel de replici. Ma socheaza si pe mine sa vad cum primul bebelus pe care l-am tinut in brate a devenit o fata la fel e inalta ca mine. Sau sa-i vad fratele transformat intr-un viitor student. Sau sa aflu ca bebelusul pe care l-am vazut cand avea doar o ora si pe care l-am tinut in brate cand avea 3 saptamani merge acum. Si alearga. Si vorbeste. Oare am “imbatranit” asa de tare?

Ce mari ne-am facut! Si, din pacate, nu prea avem cum sa facem sa mai stea timpul putin, sa ne bucuram mai mult de anumite clipe. Ba mai mult, ii si furam cate-o ora pe an. Mie una nu-mi convine, chiar daca stiu ca se va recupera. Imi vreau ora inapoi :D

ne vedem joooi

Uneori, cand sunt in metrou si nu am de ce sa ma tin, inchid putin ochii si-mi imaginez ca sunt pe o placa de surf si alerg pe valuri. Ciudat, nu? N-am incercat niciodata chestia asta, oceanul e oricum departe si eu oricum sunt o mare fricoasa. Nici macar nu stiu sa inot. Dar asta mi se pare o bucatica de libertate. O mica parte din acea libertate la care visez de ceva timp, la care ma gandesc si pe care mi-o doresc, dar pe care nu o pot obtine inca.
Si totusi, va veni si vremea cand toate franele sa vor rupe...

delete

Ar sparge globul. Si-a imaginat de atatea ori cum ar fi sa dea cu el de pamant in fata lui. Sa-l crape in zeci de cioburi, sa-i zdrobeasca fulgii, sa omoare mosul. Ar sfasia cartea. Fila cu fila, minciuna cu minciuna.

Ar sterge ratustele si felinarele verzi. Ar sterge intepaturile, si imbratisarile, si valurile, si conjugarile, si minciunile spuse ochi in ochi.

Ar da delete la toate. Dar prefera ingore. Asa ca nu-i va mai pasa. De ce dracu` sa se mai agite atata? Chiar nu mai simte nevoia. Si chiar n-o zice doar asa, de dragul de a face pe fortoasa.

Duca-se toti unde le e locul. Curatenia e intotdeauna binevenita. Mai ales primavara.