Zum zum zum... Unde mi-o fi oare inspiratia? Poate vine de maine, cand sper sa gasesc covorul alb asternut in fata treptelor. Sa pasesc cu bucuria pe care o astept de vreo 2 ani (daca nu ma insel). Bucuria sunetului zapezii proaspete topindu-se sub talpa mea dornica sa rataceasca printre stelute de argint. Amintiri din copilarie - capitolul "Iarna" <<>>. Multumire si fericire ca esti copil, ca n-ai nicio grija, ca a doua zi o sa-ti gasesti hainutele pregatite pt plecarea la gradinita pe calorifer, ca sa te incalzesti cand le imbraci. Bucurie ca esti elevul unei singure invatatoare, care a doua zi n-o sa-ti mai dea dictarea promisa ca sa repetati poeziile pentru serbarea de Craciun. Si tot asa, in fiecare zi, in asteptarea Mosului. Atat de simplu era sa urci pe sanie si sa pui picioarele pe suport, sa tragi fularul pe nas, ca sa nu respiri aerul rece, caciula pe urechi si manusile cu un singur deget, sa te tii bine de maner sau, in tinereti si mai profunde, sa stai rezemat cuminte de spatarul care va disparea cand vei fi capabil sa faci tot ce-am enumerat mai sus. Si sa te traga renul tau, care te mai urca uneori si pe umeri, sa-ti traga sania pana in parcul din apropiere. Sa vezi crengile incarcate de omat si "pistele" de gheata pe care o sa-ti fie mereu teama sa te dai singur. S-ajungi in varful derdelusului. Derdelusul acela maaare, pe care abia il urca sania, dar ce senzatii la coborare! Viata! Copilarie! Iarna! Si-apoi sa te duca renul tau pe lacul inghetat cu conditia sa nu-i spui renitei de acasa ca ati stat langa pescarii la copca :D Sa te-ntorci apoi acasa, cu obrajii arzand si cu picioarele atat de reeeci! (Ce buna ar fi fost soba din casa bunicii in apartament... Sa stai intins in pat, cu talpile lipite de ea, sa simti intepaturi si-apoi foc... Copilarie si-acolo. Turte ascunse in camera de la drum, sa stea "la rece" si cat mai departe de poftele nepotilor nerabdatori. Si tot nu ieseau la numaratoare in ziua de Ajun, cand le inmuia bunica in sirop si le dadea prin nuca macinata:) Asa treceau zilele acelea minunate. Nu dispretuiam noroiul de pe strazi, ne bucuram de plapuma alba asternuta in parc, pe derdelusul de langa cimitir, alergam prin zapada neatinsa si ne faceam propria carare. Acum constrium alte carari... E un blog vesel! Sunt vesela! Ninge!
