It`s been a while. Si, ca in vremurile in care jurnalul meu era o agenda visinie, pe a carei prima pagina scria cu litere de-o schioapa TOP SECRET (de parca asta n-ar fi fost o invitatie mai mult decat clara la o lectura lunga si... mai mult sau mai putin placuta), n-am nimic de zis. Doar ca ma plictisesc prea tare intr-o seara urata, rece si ploioasa de vineri, care probabil ca deschide calea unui week-end la fel de nesuferit, pe un scaun enervant de incomod, in fata unui monitor stresant.
Ma enerveaza frigul, n-am chef de o toamna ploioasa, n-am chef de haine groase si nici de caciula pe cap (ca deh, nu-s fudula ca sa umblu cu pleata din ce in ce mai lunga in vant), de buze crapate. Daca vine o iarna cu multa zapada, chiar nu o sa ma deranjeze. Prefer alb in loc de gri si maro. Pe de alta parte, vine perioada aia enervant de siropoasa, cu urari si cadouri pentru cei "dragi", cu planuri pentru revelioane alaturi de "jumatatile sufletelor", cu nopti stresant de lungi. Naiba mai stie cum e mai bine: veri sufocante sau ierni plictisitoare.
Cuvintele mele preferate de azi: enervant, plictisitor, stresant.
Culmea e ca nu pot sa zic ca m-a enervat cineva azi. Nici macar vreo doamna insistenta, care sa-mi sustina 10 min la telefon ca "acum vin de la DUMNEAVOASTRA de acolo, unde sunt scarile alea verzi in dungi maro...". Sau vreun prof idiot care sa ma faca sa ma trezesc de la cine stie ce ora prea matinala ca sa-l astept pe hol o ora pentru a-i confirma absenta indubitabila de la un curs si-asa neinteresant.
Viata e plictisitoare uneori. De exemplu, cand nu mai ai cu cine sa mananci snitel cu cartofi prajiti la Spring la 10 jumate seara, cand nu mai ai cu cine conjuga verbe la prezent in spaniola pe o banca din Herastrau, cand nu mai ai cu cine asculta muzica de nunta in Cismigiu la 1 noaptea, cand nu mai ai cu cine "sparge" valuri, cand nu mai ai cu cine manca paste la lumina unor felinare mici si verzi, langa o fantana cu rate plutitoare, cand nu mai ai cu cine da spaga pentru a intra la Acvariu la 12 noaptea, cand... cand nu mai are cine sa-ti spuna "Elen, je t`aime"...
Mda, e al dracului de enervant, plictisitor si stresant intunericul toamnei. Si amintirea verii. Si golul din stomac, si piatra de pe inima, si neputinta, si intrebarile care incep cu "de ce?"...
Si n-ajuta sa ti se spuna ca o sa treaca toate, ca o sa-ti revii, ca n-a meritat. N-ajuta, pur si simplu, mai ales cand stii ca de data asta simteai. N-ajuta cand vezi ca toate se dau peste cap, ca nimic nu pare sa mai mearga spre bine, cand ai obosit, cand nu mai ai rabdare, cand nicio pauza nu ti se mai pare destul de lunga ca sa te puna pe picioare. Si totul se complica asa de mult si optimismul si speranta se duc asa departe ca nici macar stropul de incredere care ti se acorda si nici sansa de a primi ce ti-ai pus in gand sa obtii acum multa vreme nu par sa-ti mai aduca zambetul pe buze. Pentru ca nu mai ai energia sa te bucuri, sa simti.
In concluzie, un alt blog stresant si enervant de plictisitor. Alte zile posomorate. Si, ca sa fie meniul complet, nopti cu vise ciudate, cu amintiri si dorinte neimplinite de care credeai ca ai reusit sa scapi si cu a caror lipsa credeai ca te-ai conformat.
No comments:
Post a Comment