ciupeste-ma

Azi mi-am cumparat un inel verde de sticla. Sa se asorteze cu pantalonii. Nu, nu port pantaloni de sticla, sunt doar verzi.
Mi-am amintit cum e sa fiu eu. Ihim, suna ciudat, dar cam asta e adevarul. Eu intreb de bomboane de fructe, eu incerc sa prind fluturi, eu torc.. Mrrr. Eu visez marea cu el tinandu-ma de mana, nu cu mine singura printre scoici. Marea mea, de aici, neagra si inspumata. Mie imi raman cuvintele in gat si gandurile mi se inclesteaza intre degete si-l prind de mana sa-l fac sa le inteleaga. Eu inchid ochii si-mi imaginez ca sunt mereu la primul sarut ca sa simt... eh, sa simt fiorii si fluturasii.. si cum se opreste lumea-n loc acolo, pe buzele noastre.
Eu port turcoazul in buzunar si incep sa vorbesc, il port la gat si ma sufoca, ma uit la el si-mi doresc ca ochii mei sa fi fost asa. Sau poate ca nu e o idee buna, i-as fi privit prea mult apoi in loc sa privesc toamna din jurul meu.
Parca am dormit. Sau poate mi s-a implinit dorinta de acum mult timp, sa fiu amnezica. Am uitat cum eram.. Si-acum incep sa mi-amintesc, sa topai pe clape de pian si sa aprind scanteie dupa scanteie pana porneste focul. Mi-era asa de dor sa arda...